a

Facebook

Twitter

Copyright 2015 Libero Themes.
All Rights Reserved.
0741.019.006

Contacteaza-ne

Facebook

Menu
 

Medicul Burnei, chemat la interogatoriu

JGV si Asociatii > Stiri  > Medicul Burnei, chemat la interogatoriu

Sursa foto: adevarul.ro Gheorghe Burnei a fost chemat în instanță de mai mulți pacienți care susțin că medicul le-a cerut mită și că au fost obiectul unor experimente. Casa de avocatură JGV și Asociații se ocupă de nu mai puțin de 15 dosare, în care apare numele cunoscutului doctor ortoped. Medicul Burnei a fost chemat la interogatoriu, dar nu s-a prezentat. Cu o seară înainte de termen a ajuns la camera de gardă invucând o serie de afecțiuni.

Printre pacienții care l-au dat în judecată pe Burnei se numără și familia Mariei, o fetiță de 9 ani, care suferă de „boala oaselor de sticlă”. Maria s-a născut cu fracturi la mâini și la picioare. Asta înseamnă că oasele ei, extrem de fragile, se pot rupe oricând. Oficial, nu exista un remediu pentru vindecarea acestei boli, însă poate fi ținută sub control prin intervenții chirurgicale, tratament medicamentos și fizioterapie. N-a fost însă și cazul Mariei.

Fetița a fost diagnosticată de Gheorghe Burnei în 2009, când avea doar câteva zile. Atunci le-a zis părinților că o s-o opereze la 2 ani și că o să meargă. A fost însă operată de acesta pe când avea 4 ani. Dacă înainte de intervenția chirurgicală fetița mergea sprijinindu-se de marginea patului, după operație, n-a mai putut să meargă deloc. În urma a trei intervenții chirurgicale actele medicale arată că picioarele au devenit și mai strâmbe, inegale. Mai mult, o luxație de sold netratată la timp i-a îndoit și coloana.

Niciun medic nu vrea să semneze expertiza în cazul Burnei

Dosarul penal este înregistrat din anul 2016 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și încă mai așteptăm rezultatele expertizei medico-legale, trimisă spre avizare de către Comisia INML. În urma cererilor de urgentare trimise către INML, Comisia de avizare si Control arată că este în căutarea unui medic care sa le ofere o opinie de specialitate cu grad de conferențiar sau profesor la nivel național. Asta pentru că cei de la Colegiul Medicilor au declinat posibilitatea formulării unei opinii la nivelul municipiului București. Concret, niciun medic specialist nu este de acord să își exprime părerea față de respectarea sau nu a standardelor profesionale în materie de ortopedie-traumatologie-pediatrică în cazul doctorului Burnei, ne explică avocatul Cristina Cărămidă.

Între timp, medicul Gheorghe Burnei a fost chemat la interogatoriu în dosarul civil, dar nu s-a prezentat invocând motive de sănătate.

Mama Mariei a fost foarte stresată și agitată pe toată perioada procesului. Iar emoțiile s-au prelungit acum pentru încă două luni. În noiembrie, Burnei va trebui să se prezinte la interogatoriu, la fel și martorii propuși de către acesta – tot medici specializați în ortopedie-pediatrică, arată avocatul JGV.

https://jurnalul.antena3.ro/stiri/social/procesele-de-malpraxis-lungite-pana-moare-si-doctorul-821656.html

Destine schimbate de experimente

Și părinții Mădălinei Dinu și-au pus speranțele în experiența și renumele medicului Burnei. La 14 ani fata a fost diagnosticată cu platfus și avea piciorul stâng mai scurt cu doi centimetri decât dreptul. Până la vârsta de 18 ani, Mădălina venea regulat la controale medicale. Ulterior, medicul a decis să o opereze, să-i facă o alungire de membru. I-a implantat, mai exact, un fixator extern la gambă.

Potrivit documentelor aflat la dosarul cauzei, Mădălina a stat cu acest fixator timp de un an și jumătate. Apoi s-a decis scoaterea fixatorului și punerea piciorului în gips. După scoaterea gipsului s-a constatat însă fractura tibiei și s-a intervenit iar chirurgical practicându-se osteosinteza cu placă și șuruburi. Cu timpul, placa de la nivelul tibiei stângi s-a suprimat, iar Burnei i-a implantat o alta în 8 șuruburi. A fost o perioadă foarte dureroasă, iar Mădălina suporta tot mai greu kinetoterapia și ședințele de recuperare. După ani întregi de chin și suferință, în urma unei tomograme, Mădălina află cu stupoare că piciorul stâng era acum mai lung decât dreptul.

În situații disperate sunt zeci de copii și părinți care au trecut prin cabinetul medicului Burnei. Între timp, ortopedul a fost trimis în judecată pentru luare de mită și ucidere din culpă. Procesele civile pentru recuperarea daunelor, în beneficiul foștilor pacienți sunt încă în fază de cercetare.

Un proces de anduranță

Procurorii îl acuză pe Gheorghe Burnei că ar fi cerut și primit mită de la părinții copiilor pe care îi opera ori le oferea consultații. Totul se petrecea la adăpostul unor contracte de donații. Procurorii Parchetului Tribunalului București au arătat că doctorul a primit de 15 ori mită. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 și 1.350 de euro. Anchetatorii susțin că medicul îi obliga pe părinții copiilor operați de el să cumpere proteze de la o firmă care îi plătea concediile. Procurorii susțin că există indicii privind săvârșirea de către Gheorghe Burnei a unor infracțiuni contra vieții și integrității corporale. Victimele erau minori aflați anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care Burnei a agravat-o prin acțiunile sale.

https://www.jgv.ro/2019/09/23/jgv-si-asociatii-un-nou-caz-castigat-in-instanta/

Fara Comentarii

Lasa un comentariu