a

Facebook

Twitter

Copyright 2015 Libero Themes.
All Rights Reserved.
0741.019.006

Contacteaza-ne

Facebook

Menu
 

Perseverența și transparența, două atribute esențiale în avocatură

JGV si Asociatii > Cariere Avocați  > Perseverența și transparența, două atribute esențiale în avocatură
Avocat Cătălin Istrate

Un tânăr mai degrabă timid, student la drept dimineața, profesor de religie după-amiaza. Fără școala vieții – la cei numai 26 de ani abia împliniți – însă perseverent, pragmatic și însetat de cunoaștere. Așa se descrie astăzi Cătălin Istrate, Region Legal Director Eastern Europe Reckitt Benckiser.

Drumul de la seminarul teologic la cariera în avocatură a fost oarecum surprinzător pentru cei din jur, nu și pentru Cătălin. Preocupat de impactul pe care îl poate avea asupra fiecărui om în parte și implicit asupra societății, în anul doi la teologie, Cătălin s-a înscris la Facultatea de Drept. A urmat cursurile în paralel, iar după ce a absolvit prima facultate s-a dedicat elevilor de la Liceul Pantelimon din București, cărora le-a fost profesor de religie.

Preocupat de cunoaștere, inovație și deschis în permanență la oportunități, Cătălin participa cu interes la evenimentele studențești organizate în Regie. Un astfel de eveniment i-a schimbat viața.

,,Așa l-am întâlnit pe Cătălin Vlad, corporate lawyer la Coca-Cola HBC România.

El – un avocat nonconformist, un personaj out of the box ce fascina printr-un stil ieșit din comun, dar mai ales printr-o cultură generală surprinzătoare. La momentul acela nu mă pasionau mașinile ori istoria aviației. La finalul evenimentului aveam o radiografie exactă a celor două domenii și am început să-mi dezvolt și eu curiozitatea în materie de motoare.

Eu – în vremurile acelea m-aș caracteriza mai degrabă ca fiind „aproape nevinovat” în ce privește profesia de avocat. Oricum eram încă student. Nu știam prea multe lucruri despre profesie ori despre viață în sine. Câteva luni mai târziu am primit un telefon de la actualul partener al Societății de avocatură JGV și Asociații, Cătălin Vlad, corporate lawyer, la vremea aceea. Îmi propunea poziția de Legal Assistant la Coca-Cola HBC Romania precum și de colaborator al firmei de avocatură, dar și oportunitatea de a intra într-o lume total necunoscută. În acele momente am ales să trec de la jobul de profesor de religie la un liceu de cartier, la o multinațională. Cred că mi-a trebuit ceva curaj, dar acum nu regret. Când am văzut prima dată cifra de afaceri am zis că nu se poate așa ceva. Asta m-a ajutat sa privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă.”

PRIMUL CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE, MAI CEVA CA TESTUL DE LICENȚĂ

,,Primul test a fost un contract de vânzare-cumpărare, pentru livrarea unor echipamente, pe care l-am conceput în totalitate. Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. Am deschis toate cărțile pe care le aveam, în special Contracte Speciale al regretatului profesor Francisc Deak și Teoria generală a Obligațiilor în mai multe ediții, deși preferata mea a rămas cea a profesorului Liviu Pop. Am redactat capitole întregi, deprinzând obiceiul de a atribui, titluri, subtitluri, alineate… Țin minte și obiectul contractului: achiziționarea unor biciclete speciale electrice cu auto-echilibru gestionat de un sistem giroscopic așa numitele Segway… Nu știam nici cum arată.

Mi-aduc aminte si al doilea task important… Mi-a dat să citesc niște rapoarte (legal reports) în engleză despre dreptul concurenței. Mi-am prins urechile. Mă întrebam dacă voi putea să redactez si eu așa ceva vreodată. Are rost să spun că acum pot face asta?… Engleza o știam la nivel de „beginner” și mă descurcam, dar să citești un raport juridic în limba engleză, scris de avocați care vorbeau engleză nativ și să redactezi la rândul tău un raport în română bazat pe informațiile respective este o provocare pe care o recomand oricărui student la drept în anul II.

Am descoperit că perseverența și transparența sunt însă două principii de importanță majoră în profesia de avocat. Sunt două principii pe care le-am integrat în urma colaborării stagiar-mentor cu Cătălin Vlad. Aceste principii m-au ajutat când mai târziu am ocupat poziții ierarhic superioare celei de început și care mi-au fost de real folos să ajung unde sunt acum. Perseverența, în special, este o calitate ce pare că lipsește noilor generații, fie că vorbim de studenții la drept ori de tinerii avocați. Dacă se confruntă cu o provocare ce îi scoate din zona lor de confort, unii dintre ei renunță pur și simplu. La 26 de ani sunt mai puțin perseverenți decât eram noi o dată, îmbrățișează mai mult ideea de libertate. Cei care sunt perseverenți au de obicei două motive, fie au o istorie de foame în spate, fie o educație serioasă din familie. De aceea am fost mirat când am auzit că JGV angajează atât de mulți tineri.”

Astfel, ghidat de un mentor cu ambiții de formator, dar și de perseverența ce îl caracteriza, Cătălin Istrate a trecut de la catedră la avocatura de business. În cinci ani a trecut de la poziția de In-House Counsel la cea de Senior Counsel, pentru ca mai apoi să preia poziția de Legal Counsel South Eastern Europe în cadrul unuia dintre marii distribuitori de produse FMCG înglobând branduri celebre atât de cosmetice, cât și de paramedicale. Doi ani mai târziu, Istrate devine Region Legal Director Eastern Europe, Hygiene & Home la Reckitt Benkiser.

https://www.jgv.ro/2020/01/10/prioritatile-jgv-si-asociatii-pentru-2020/

JGV și Asociații își afirmă disponibilitatea de a forma noi profesioniști

Între timp, mentorul lui Istrate, Cătălin Vlad a devenit unul dintre fondatorii Societății de avocatură JGV și Asociații și continuă să ofere șanse tinerilor avocați să-și perfecționeze abilitățile și să-și cultive talentele.

,,Nu prea contează ce note ai luat la examene, contează însă cum te definești ca student. În viața reală, calificativele din facultate nu sunt importante, dar dacă nu stăpânești materia, dacă nu ai cultură generală pe lângă noțiunile esențiale de drept, ai șanse tot mai mici să te descurci în lumea asta. Nu zic că cei care nu au acordat o atenție deosebită studiului în timpul facultății nu reușesc în avocatură, dar e nevoie de perseverență și determinare să recuperezi foarte mult din ce n-ai învățat la timp. Te lovești de noțiuni de care nu ai habar și nu știi nici măcar unde să cauți ca să găsești răspunsurile de care ai nevoie. Eu am învățat la timp. M-a ajutat să îmi dau seama cum funcționează în spate principiile. În profesia asta lucrurile funcționează după niște principii pe care, dacă le înțelegi, evoluția ta va fi ușoară. E adevărat că pe băncile școlii nu ne-a învățat nimeni lucruri practice, dar dacă ai suficientă curiozitate și motivație pentru descoperirea acestei profesii găsești mijloacele de care ai nevoie ca să capeți și abilități practice.

De aceea cred că e este extraordinar că oferiți șansa tinerilor să evolueze. Când o societate de avocatură își declară disponibilitatea pentru a forma noi profesioniști, cred că o astfel de oportunitate nu trebuie ratată,” Cătălin Istrate, Region Legal Director Eastern Europe Rekitt Benckiser

JGV și Asociații este una dintre societățile de avocatură care oferă anual șanse de specializare tinerilor avocați. Numai anul acesta JGV a angajat cinci stagiari. Societatea de avocatură recrutează periodic și studenți la drept pentru stagii de practică pe timp de vară ori în paralel cu desfășurarea cursurilor universitare.