a

Facebook

Twitter

Copyright 2015 Libero Themes.
All Rights Reserved.
0741.019.006

Contacteaza-ne

Facebook

Menu

Echipa JGV are peste 12 ani experiență în domeniul despăgubirilor

a
Alina Rinciog

Alina Rinciog s-a alăturat echipei JGV în acest an. De-a lungul carierei de avocat, Alina s-a ocupat de formularea și redactarea de opinii legale, contracte civile și comerciale, acte corporative, cereri de chemare în judecată; redactarea de acte juridice aferente constituirii societăţilor comerciale; consultanţă şi reprezentare în cadrul procedurii de înmatriculare; redactarea cererilor de divort ori de încredințare minor.

 

Alina are experiență în pregătirea dosarelor de executare silită, urmărirea dosarelor pe Buletinul procedurilor de insolvență, reprezentarea în instanță în procesele de recuperare debite, asistarea și reprezentarea juridică a clienților în fața instanțelor, reprezentarea în fața Oficiului Registrului Comertului și a altor autorități, acordarea de consultanță juridică în materie de drept civil, comercial, al familiei.

a

Alina Rinciog a fost, timp de patru ani, avocatul unei cunoscute companii farmaceutice. Printre atribuțiile postului s-au regăsit: inițierea și monitorizarea procedurii de executare silită; reprezentarea în cadrul litigiilor dintre profesioniști ce au ca obiect clauze abuzive; plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune; interpretarea și analiza actelor cu caracter juridic, notificări, somații, contracte; consultanță și asistența globală acordată clienților societății în domenii precum: drept civil, drept penal, drept societar, dreptul muncii, dreptul familiei. Alina Rinciog s-a ocupat și de reprezentarea clienților în litigii de muncă ce au avut ca obiect contestația deciziei de concediere ori neplata orelor suplimentare.

Te putem ajuta?